… unul saten, ce-i drept, si cu pletele cam lungi ce-i drept si nu chiar asa tepoase dar… tot arici.
Sunt mereu deschisă fată de oameni, cred ca asta se vede si aici, se simte. Am mereu bratele larg deschise către oameni, îi las să se apropie, îi primesc, nu cu pâine, sare si pălincă ca pe la Maramures ci oferindu-le sufletul pe tavă si… la primul semn de nesigurantă, la primul gest care mi se pare suspect, la prima privire care pare să ascundă ceva, bat automat în defensivă, îmi strâng bratele puternic pe lângă trup, parcă încercând să îmi protejez sufletul, mă îndoiesc de vorbe, gesturi, fapte si tot ce fac e să pun orice la îndoială. Si să problematizez, iar si iar. si da, mă transform într-un arici de care nu te poti apropia, ce mai contează că sub tepii deloc prietenosi se ascunde sufletul ăla care abia asteaptă să se dăruiască, să-si ia zborul? Si e bun, si darnic, bată-l norocul, că nu-s deloc modestă azi:)))).
Pe de o parte, mi se spune că trebuie să renunt la atitudinea asta aricioasă, că trebuie să-i las pe cei ce mi-s aproape să-mi fie aproape, să nu mă tot feresc si să mă tem. Pe de altă parte, mi se spune că ar trebui să fiu atentă pe cine las să mă citească (io ce să fac dacă au cititor de coduri bun???)… adică, ar trebui să fiu mereu cu ochii în patru ca nu cumva cineva să-mi apuce sufletul de-o aripă si să-l sechestreze undeva-n pustiu sau să-l supună la te miri ce practici obscure…
Măi, mi-e teamă, da. Mi-e cumplit de teamă de dezamăgiri. Mi-e frică de oameni. si de puterea pe care o au asupra mea. De faptul că, odată ce m-a câstigat lângă el, un om poate să se folosească de… mine (bine, nu asa, adliteram). Mi-e teamă de tare multe. Si nu vreau să spun si azi că există o explicatie pentru toată teama asta, că am adunate în spate o multime de tepi ale experientelor ce si-au înfipt acele în mine, nu vreau să îmi găsesc scuze sau explicatii. Mi-e teamă da, dar, pe de altă parte, nici nu pot, nu pot să fiu altfel. Nu pot să nu am încredere, nu pot să nu astept, doresc, visez, sper. si să cred. Nu pot. si e asa, un amalgam. Haotic. De încredere si teamă. De întrebări, nesigurante si nevoie de certitudini.
Ahh, sunt un arici cu suflet îndrăgostit de zbor. Si ce sanse am să mă transform într-un arici cu aripi?
Sunt mereu deschisă fată de oameni, cred ca asta se vede si aici, se simte. Am mereu bratele larg deschise către oameni, îi las să se apropie, îi primesc, nu cu pâine, sare si pălincă ca pe la Maramures ci oferindu-le sufletul pe tavă si… la primul semn de nesigurantă, la primul gest care mi se pare suspect, la prima privire care pare să ascundă ceva, bat automat în defensivă, îmi strâng bratele puternic pe lângă trup, parcă încercând să îmi protejez sufletul, mă îndoiesc de vorbe, gesturi, fapte si tot ce fac e să pun orice la îndoială. Si să problematizez, iar si iar. si da, mă transform într-un arici de care nu te poti apropia, ce mai contează că sub tepii deloc prietenosi se ascunde sufletul ăla care abia asteaptă să se dăruiască, să-si ia zborul? Si e bun, si darnic, bată-l norocul, că nu-s deloc modestă azi:)))).
Pe de o parte, mi se spune că trebuie să renunt la atitudinea asta aricioasă, că trebuie să-i las pe cei ce mi-s aproape să-mi fie aproape, să nu mă tot feresc si să mă tem. Pe de altă parte, mi se spune că ar trebui să fiu atentă pe cine las să mă citească (io ce să fac dacă au cititor de coduri bun???)… adică, ar trebui să fiu mereu cu ochii în patru ca nu cumva cineva să-mi apuce sufletul de-o aripă si să-l sechestreze undeva-n pustiu sau să-l supună la te miri ce practici obscure…
Măi, mi-e teamă, da. Mi-e cumplit de teamă de dezamăgiri. Mi-e frică de oameni. si de puterea pe care o au asupra mea. De faptul că, odată ce m-a câstigat lângă el, un om poate să se folosească de… mine (bine, nu asa, adliteram). Mi-e teamă de tare multe. Si nu vreau să spun si azi că există o explicatie pentru toată teama asta, că am adunate în spate o multime de tepi ale experientelor ce si-au înfipt acele în mine, nu vreau să îmi găsesc scuze sau explicatii. Mi-e teamă da, dar, pe de altă parte, nici nu pot, nu pot să fiu altfel. Nu pot să nu am încredere, nu pot să nu astept, doresc, visez, sper. si să cred. Nu pot. si e asa, un amalgam. Haotic. De încredere si teamă. De întrebări, nesigurante si nevoie de certitudini.
Ahh, sunt un arici cu suflet îndrăgostit de zbor. Si ce sanse am să mă transform într-un arici cu aripi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu