Cine a inventat diminetile de luni n-ar putea, dacă tot nu e posibil să le desfinteze, să le transforme în ceasuri transformatoare a gândurilor în fapte? Eu mă trezesc, de obicei, lunea dimineata cu mult entuziasm în vene, cu multă dorintă de a face lucruri si în minte mi se zbat o grămadă de gânduri, de planuri, de idei, de dorinte pentru întreaga săptămână.
Din păcate, cele mai multe dintre ele se pierd deja pe parcursul primei zile a săptămânii, doar unele mai curajoase rezistă si se încăpătânează să tot bată la usa sufletului meu, să nu le uit. Pe orice drum as merge, entuziasmul tot se toceste, determinarea îsi pierde din fortă si, cu fiecare zi care trece, lupta e tot mai crâncenă. În a mentine viu interesul, în a păstra hotărârea. Dar, cât timp lupti, e o sansă, nu?
As vrea sa iau ceva rau, ca m-a tot bantuit de ceva timp in coace să îl transform într-un punct de răscruce către ceva bun. Un ceas rău care m-a dezamăgit, m-a demoralizat, mi-a dat o palmă si, în acelasi timp, m-a obligat să gândesc mai alert, să iau decizii mai clare. Să nu dau înapoi, să nu renunt...