Cât de departe are un om voie să viseze? Se zice că limita e doar acolo, în punctul ăla în care îndrăzneala se opreste dar asta sună atât de idealistic (si nu, limita nu e cerul, cei ce iubesc aviatia, ca si mine, pot să confirme lucrul ăsta)… asa, în realitate, cât de departe putem să visăm, de fapt? Visurile noastre sunt limitate de noi însine sau de viată?

Azi – în mijlocul unui tsunami care e viata mea acum – visez atât de departe cât nu as fi crezut vreodată că poate chiar si gândul să-mi ajungă. si mi-e teamă si în acelasi timp un entuziasm nemărginit îmi face sângele să curgă în alt ritm prin vene. si mă întreb dacă mai există vreo urmă de ratiune în mine, dacă e de bine sau de rău si, pe de altă parte, îmi spun că, dacă n-as mai visa, dacă n-as spera si n-as îndrăzni… ce rost ar mai avea?
Am citit multe din povestile a două fete zilele astea – Călătorii la Singular și 1001 călătorii – si m-am mirat si am fost impresionată si am rămas asa, cu sentimentul că eu trăiesc într-un univers extrem de limitat si sunt limite de care mă simt constrânsă, care mă apasă si pe care mă lupt să le depăsesc si, dincolo de zidurile propriilor mele limitări e o viată care cere curaj pentru a fi trăită. M-a impresionat puterea, îndrăzneala, determinarea lor de-a pleca în călătorii, în lume, singure. Bucuria si satisfactia pe care o simt. Motivatiile… mi se pare frumos dar în acelasi timp, inaccesibil, cel putin uneori.
Cred că, de fapt, visurile noastre sunt limitate si de noi însine dar si de viată. Visăm si îndrăznim si ne străduim să ne împlinim dorintele… dar uneori nu e de ajuns. Uneori, viata e cea care pune piedici. Pur si simplu, e un zid pe care nu poti să îl treci si nu depinde de cât de tare crezi în puterea ta de-a face lucrurile. Unele limitări nu sunt ale noastre, din noi, nu e teamă, nu e neîndrăzneală. Suntem limitati de prejudecăti dar si de posibilităti. Mi-ar plăcea să cred că suntem limitati doar de ceea ce lăsăm noi să ne limiteze dar nu cred că e asa. Uneori suntem, pur si simplu, neputinciosi.
Cu toate astea, visez acum si îmi fac planuri si caut o cale de-a le îndeplini si visurile mele-s pe măsura problemelor cu care mă confrunt. Mintea-mi spune – stai si judecă lucrurile – inima mi se zbate în piept si spune – visează, îndrăzneste… si visez. Că-s mai mult trăire decât ratiune, si-asta stii deja, că e ceea ce mă trage-n afunduri. si mă duce printre nori. (La figurat, cel mai adesea dar, spre satisfactia sufletului meu, si la propriu, uneori)