un nou anotimp....

Îmi place toamna.  Îmi plac culorile nou născute odată cu luna septembrie. Îmi place succesiunea  zilelor mohorâte şi ploioase cu a celor  însorite şi răcoroase.

Îmi plac aleile pline de frunze căzute la pământ şi străzile aglomerate dis de dimineaţă cu copii, adolescenti studenti, toti grabiti sa inceapa scoala. Îmi place toamna pentru că pot fi melancolică în voie şi pot da vina pe anotimp.

Fiecare anotimp are partile lui bune, iar fiecaruia ii place un anumit anotimp. Se zice de asemenea, ca avem o afinitate pentru anotimpul in care ne-am nascut. Nu stiu daca e asa sau nu, insa in cazul meu se potriveste.

Îmi place pentru că e ziua mea chiar la sfarsit de vara si inceput de toamna, si e ca si cum inchei un capitol si incep altul de fiecare data. Un nou an din viata, un nou anotimp....

Îmi place enorm pentru că o pot lua de la capăt, de câte ori vreau eu fără să fiu lipsită de speranţă. ... Îmi place pentru că îmi pot fixa anumite teluri, care să-mi confere siguranţă şi încredere în alegerile făcute.

Imi place pentru că mă apucă un dor nebun de  vară şi trăiesc cu amintirea zilelor la mare, având parca încă pe piele miros de apă sărată, de scoici si buze crapate. 

Pentru că mă pot ascunde într-un pulovăr gros sa simt aceea caldura placuta pentru prima data şi mă pot ghemui pe canapea cu o cană de ceai fierbinte în mână. Pentru că pot visa, nestingherită.

Imi plac picaturile de ploaie fie ele sub forma de furtuna sau fie ele mai rare. Imi place vremea aia de tenesi+tricou+blugi. Pur si simplu imi plac hanoracele, esarfele, ciocolata calda si vantul. Nu mai zic de culorile frunzelor si ale cerului. 

Îmi place toamna căci mi se pare că e asemeni mie: melancolică, visătoare şi plină de speranţă.  Asa ca, fiecare anotimp cu ale lui...