E trist cât ne sunt de ritmice trăirile, cât de previzibile mutările pe tabla de joc a vieţii. E aşa, de parcă am urma nişte tipare foarte clare, perfect prestabilite şi libertatea noastră e, de fapt, doar o constrângere mascată. Şi nu facem decât să ne deplasăm un pas la stânga, unul la dreapta şi, din când în când, să mai sărim peste câte o căsuţă. Cu mari eforturi.
Mai întâi ne dorim. Visăm.
Se nasc speranţele şi credem că dorinţele pot deveni realitate.
Cerem, simţim că ni se cuvine şi aşteptăm. Să primim.
Luptăm, ne încrâncenăm să obţinem.
Plângem, ne zbatem, ne considerăm oropsiţi.
Apoi ne resemnăm, dăm vina pe soartă.
Nu mai cerem. Tăcem.
Într-o zi, când primim, nu ne mai trebuie. Nu mai contează.
Şi o luăm de la capăt. Visăm. Cerem. Luptăm. Câştigăm sau pierdem. Zburăm. Ne afundăm. Uităm. O luăm de la capăt.
De ce-om urma oare ciclurile astea atât de identice? Pentru ce, asta e, de fapt, întrebarea mea!? Pentru ce, după ce ai dus vreme îndelungată o luptă, una care, într-un final, s-a dovedit inutilă, pentru ce, dacă tot ajungi să înţelegi că orice luptă, că duce spre un câştig sau spre o pierdere, tot aceeaşi finalitate au, a indiferenţei, pentru ce să mai lupţi, pentru ce să mai crezi, să mai speri, pentru ce să mai doreşti? Doar ca să dai cu capul, iar şi iar? Ca să devii un jucător experimentat în ale jocului vieţii? Ca să simţi că ai trăit? Nu tot trăit se numeşte şi existenţa banală, goală de emoţii, de freamăt, de zbucium? Dacă te trezeşti dimineaţa, urmezi paşii clari trasaţi înainte, nu te abaţi în nici o direcţie, seara pui capul pe pernă şi a doua zi o iei de la capăt… nu tot trăit se numeşte? Şi atunci, pentru ce atâta luptă? Când, de fapt, într-un final, nici nu mai contează. Ceea ce ieri a durut într-atât încât ai fi dorit mai degrabă să fie sfârşitul lumii, azi ajunge să fie, eventual, doar o tresărire de o clipă… pentru ce? Zborul sufletului, de ieri, azi e doar o amintire… se duc şi alea rele, ştiu, se duc toate, şi din pacate ...spunand cu o mare strangere de inima si teama....poate si alea bune...mai ales cand totul nu mai depinde de tine, oricat de mult ai vrea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu