Sunt momentele acelea eterne cand viata tace, ca sa-ti auzi singuratatea ...si mai apoi... Paris, ca intr-un catun indepartat, timpul se retrage si se ghemuieste, intr-un colt al constiintei si ramai cu tine insuti, cu umbrele si lumina ta...singura Lumina. Sufletul s-a izolat si in zvarcoleli nedefinite se ridica la suprafata ta fara sa vrei, fara sa poti macar putin controla...
Si atunci iti dai seama ca mai exista un alt sens al pierderii sufletului decat cel biblic ...si nu...nu al pierderii ci al daruirii cu totul ....
Toate visele sunt acum momente calcate de ingeri...