Frumosul meu, strãin pierdut,

Ȋți caut paşii într-o lume

Ce-ți seamãnã atât de mult :

O critic azi, şi-o iubesc mâine;

E nepermis sã-ți cânt din nou

Ȋn versu-mi prea sãrac, absența…

Rãmâi cel mai frumos ecou,

neşteptat ; şi eşti esența

unui destin ce pân' la tine

nu şi-a ştiut nicicând valoarea ;

Dar tu, ai declanşat în mine

un haos constructiv – Plecarea

spre-o altã lume – Poezia-mi,

ce-n mii de feluri te-a descris,

pãstrând constant, în nebunia-mi,

acelaşi dor, acelaşi vis,

citite de o lume-ntreagã,

dar înțelese doar de tine

- cel care-a izbutit sã şteargã -

pe rând, dar ferm, clipe cu mine...

Ȋn schimb, ființa-mi se opune

curmãrii unicului vis

Ȋntreținut cu pasiune

De data asta, la Paris…

Frumosul meu, pãcat, ispitã,

Aş vrea sã mã Ghidezi spre mine!

Cãci vãd la fel de rãtãcitã

Din nou, Parisul, fãrã tine…