Azi noapte plănuisem să beau, să-mi îmbăt simturile consumând alcool. Nu mi-a iesit, alcoolul si cu mine nu prea suntem prieteni, ne intersectăm drumurile extrem de rar, in ultimul timp. Eu nu-l plac, el nu-mi oferă nici o satisfactie. Însă uneori mi-e dor de senzatia aceea pe care nici n-o cunosc, de fapt, de pierdere de sine, de detasare si adâncire-ntr-o stare de mie-nu-mi-pasă-de-nimic pe care alcoolul scurs prin vene ti-o dă. Sau măcar se zice că ti-o toarnă-n suflet. Adevărul e că mi s-a întâmplat asa. Dar fiecare betie mi-a fost, mai degrabă, pedeapsă decât usurare. Mai mult întoarcere în sine decât depărtare, mai mult încrâncenare decât eliberare. Si totusi, mi-e dor. Uneori.

Mă întorc azi la niste versuri care mi-s dragi de când le-am descoperit, acum câtiva ani, la Lucian Blaga, în fata căruia mă înclin cu respect pentru măretia operei lui, pentru tot ceea ce a lăsat în urmă. si le împart cu voi.

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet și noroi -
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineață-ți va ucide-odată visul,
că sufletul mi-așa curat,
cum gândul tău îl vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineți,
în care eu ți-oi zice fără umbră de căință:
“Nu știi, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

Întotdeauna vin momente când ne dăm seama că lumea noastră, cercul nostru strâmt, în care trăim, e doar o infimă părticică din lume, de fapt. Că, dincolo de propriile noastre limitări, e o lume întreagă de trăire, o realitate universală. Punctele de intersectie, cred că ele sunt cele care fac diferenta.

O duminică senina sa ai ...eu raman mereu cu gandul la tine!