Ție, din nou…

Rãmâi aici, fii umbra mea!

Vegheazã-mi darul de a scrie!

Cãci numai sub privirea ta

Pot fãuri iar poezie.

Rãmâi acolo unde eşti…!

Dar sufletul, vinde-ți-l mie...

Sã îl transform în vers, poveşti,

Fiindcã imi eşti legendã vie ...

Dã-mi cu-mprumut iar nebunia !

E singura ce mã inspirã !

Şi-mi ține treazã poezia

Când universu-mi se deşirã.

Şi de pleci iar – definitiv –

Croieşte-mi lumi imaginare

Unde la fel de primitiv,

Sã-ți scriu… cu-aceeaşi dedicare...