Abia am asteptam să treacă luna februarie. I-am pus în cârcă toate
apăsările mele, toate stările de ne-viată, am dat vina pe ea pentru
toată lipsa de… orice si mi-am tot zis că luna martie va aduce cu ea
energie Si entuziasm, să am răbdare, iarna e de vină, primăvara e cea
care-mi înfloreste si mie în suflet, cea care strecoară culoare si
căldură, care trezeste la viată.
Si martie a venit. Cu flori, cu mărtisoare, cu un suflu proaspăt. Dar – oare de ce-o fi trebuind să existe mereu un dar – parcă lipseste ceva. Ori dezmorteala de după iarnă are nevoie de mai mult timp, ori e chiar si primăvara inutilă atunci când… când te simti asa, ca o corabie fără directie.
Cand eram mica, primavara, era anotimpul în care-mi doream ceva anume si mi-aduc aminte că asteptasem primăvara cu dor si sperantă si chiar credeam că o să fie asa cum speram să fie. Acum, nu stiu, parcă navighez asa, în derivă, asteptând ca ceva, o furtună, să mă scoată din starea asta si să mă oblige să mă scutur de amorteală, să mă trezesc la viată si chiar să trăiesc.
Îmi doresc, desigur, să visez, să fac planuri, să sper, să cred… dar sunt unele momente, prea multe, în care simt că toate-s inutile. Că si visurile, de fapt, ne sunt cumplit de limitate. Citisem, în urmă cu un pic de timp, o lista asta absolut fantastică cu lucruri de făcut si mă simtisem atunci extrem de mică si de neînsemnată, eu împreună cu toate visurile mele cele mai mari. Sunt asa de multe lucrurile pe care mi se doresc si, de fapt, sunt asa mărunte si nesemnificative… si în lume se întâmplă, si se pot întâmpla, lucruri atât de spectaculoase… Mda, e drept, mă strâng cumplit lanturile propriului meu univers strâmt si limitat. Si nu stiu dacă e asa pentru că eu îl fac să fie asa sau e, pur si simplu, cum poate să fie…
Si-n plus, cred ca m-apasă trecerea timpului, mereu într-o goană atât de nebună, mă dor anii care trec si mă tot întreb dacă e firesc să fie asa, de fapt ma intreb daca va fi vreodata altfel sau dacă mă voi uita mereu cu nostalgie si amărăciune la acesti ani. Si-mi va părea rău după anii ce se duc? ....asta cu siguranta pentru ca se pierde timp si e atat de pretios...Ne dorim mereu primăveri dar ele vin Si trec Si nu fac decât s-adune iernile peste noi. Si nici nu ne putem deloc împotrivi....
Si martie a venit. Cu flori, cu mărtisoare, cu un suflu proaspăt. Dar – oare de ce-o fi trebuind să existe mereu un dar – parcă lipseste ceva. Ori dezmorteala de după iarnă are nevoie de mai mult timp, ori e chiar si primăvara inutilă atunci când… când te simti asa, ca o corabie fără directie.
Cand eram mica, primavara, era anotimpul în care-mi doream ceva anume si mi-aduc aminte că asteptasem primăvara cu dor si sperantă si chiar credeam că o să fie asa cum speram să fie. Acum, nu stiu, parcă navighez asa, în derivă, asteptând ca ceva, o furtună, să mă scoată din starea asta si să mă oblige să mă scutur de amorteală, să mă trezesc la viată si chiar să trăiesc.
Îmi doresc, desigur, să visez, să fac planuri, să sper, să cred… dar sunt unele momente, prea multe, în care simt că toate-s inutile. Că si visurile, de fapt, ne sunt cumplit de limitate. Citisem, în urmă cu un pic de timp, o lista asta absolut fantastică cu lucruri de făcut si mă simtisem atunci extrem de mică si de neînsemnată, eu împreună cu toate visurile mele cele mai mari. Sunt asa de multe lucrurile pe care mi se doresc si, de fapt, sunt asa mărunte si nesemnificative… si în lume se întâmplă, si se pot întâmpla, lucruri atât de spectaculoase… Mda, e drept, mă strâng cumplit lanturile propriului meu univers strâmt si limitat. Si nu stiu dacă e asa pentru că eu îl fac să fie asa sau e, pur si simplu, cum poate să fie…
Si-n plus, cred ca m-apasă trecerea timpului, mereu într-o goană atât de nebună, mă dor anii care trec si mă tot întreb dacă e firesc să fie asa, de fapt ma intreb daca va fi vreodata altfel sau dacă mă voi uita mereu cu nostalgie si amărăciune la acesti ani. Si-mi va părea rău după anii ce se duc? ....asta cu siguranta pentru ca se pierde timp si e atat de pretios...Ne dorim mereu primăveri dar ele vin Si trec Si nu fac decât s-adune iernile peste noi. Si nici nu ne putem deloc împotrivi....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu