Că sunt o primăvăratică nu e nici o îndoială sii am mai spus asta. Mi-am dorit, de-a lungul anilor, tot felul de primăveri. Si-am avut parte, desigur, de primăveri mai mult sau mai putin împlinitoare ale acelor sperante.
Mi-am dorit primăveri îmbrăcate în trăire, în frumos si culoare. Si am avut. Au fost primăveri de zbucium adânc si experiente răvăsitoare. Au fost primăveri de asteptare nesfârsită si tăcere cruntă răsplătite cu fulgerătoare zboruri printre stele.
Mi-am dorit primăveri în care să dansez, să cânt, să râd si...... Să simt. Si am simtit. Cu fiecare tresărire a sufletului. Anul trecut am cântat cu flori de viată în suflet, si am dansat cu îmbrătisări de tandrete în priviri. Si mi-am dat sufletul cu totul. Si am strâns bucătelele pierdute prin adâncuri. A fost o primăvara în care m-am pierdut în parfumul trandafirilor ...si al lalelelor. Primăveri de viată.
Dar anul ăsta nu-mi doresc minuni. Nici prefaceri în eternă fericire. Da, îmi doresc să simt că trăiesc dar încerc să nu-mi înalt sufletul printre nori si nici să îmi (mai) imaginez că păsesc prin praf de stele.
Anul ăsta mi-as dori o primăvară a întoarcerii. Nu a mersului înapoi. A întoarcerii la sine. La mine ceea ce sunt, ceea ce pot să fiu. Ei, da, primăvara asta îmi dau întâlnire cu mine. Si sper din suflet să nu lipsesc. Îmi doresc o primăvară care să mi se cuibărească simplu în suflet Si să-mi astearnă înainte covor verde potrivit alergărilor sufletului. Si să mă învete, pas cu pas, să merg (din nou) pe drumul bucuriei. A bucuriei simplă, limpede si reală.
Deci, să intre primăvara până la cei din "noi":D
Asa cum o spun, în fiecare primăvară, cei de la Semnal M.