Mi-ai dat nemãrginirea
În timpu-ţi limitat

Şi astfel fericirea

Îmi conturai treptat.

Erai ca roua care

Explicã dimineţii

C-o va trãda la soare,

Pan’ la cãderea nopţii.

Erai poate ca ploaia

În luna lui cuptor

Salvând toatã suflarea

Şi orice muritor.

Eu te vroiam zapadã

Cãci preschimbarea ta

In rouã, ploaie caldã,

Oricum tu vei plãcea.

Ştii? pentru mine este

Un singur anotimp…

O iarnã de poveste

Ce mã întoarce-n timp.