Hotărâtă. Împovărată. Vulnerabilă.
Asta sunt. Un amalgam de stări si de trăiri. Azi pot să fiu hotărâtă si sigură pe mine si mâine să mă simt cumplit de-mpovărată de toate si să mă afund într-o stare de sfârsit de lume. Si-o vulnerabilitate acută să mi se strecoare-n vene.
Si-n ciclul ăsta repetitiv al vietii, o tot iau de la capăt. Iar, si iar. Uneori cu entuziasm – măcar aparent – alteori… doar pentru că trebuie. Adevărul e că fericirea nu e o conditie esentială, pentru a putea trăi. Dar, tot asa, nici nefericirea nu-i un motiv suficient ca să nu mergi mai departe.
Nu caut să dau explicatii pentru că sunt ceea ce sunt. Nici nu încerc să-mi găsesc scuze, să spun că am motive să-mi trăiesc stările asa cum o fac. Nu îmi plâng de milă dar nici nu mă transform în propriul meu judecător. Pur si simplu… încerc să accept că asa e drumul meu. Living on the edge.
PS. Azi e soare afară si eu sunt, oricum, pe drumul dinspre ultima fotografie către prima. Nu-i asa rău. Si-o fi un rost în toate, desigur.