Requiem for a dream

Sunt un om viu.

Nimic din ce-i omenesc nu mi-e

strain.

Abia am timp sa ma mir ca exist,

dar

ma bucur totdeauna că sunt.

Nu ma realizez deplin niciodata,

pentru ca

am o idee din ce în ce mai buna

despre viata.

Ma cutremura diferenta dintre

mine

si firul ierbii,

dintre mine si lei,

dintre mine si insulele de lumina

ale stelelor.

Dintre mine si numere,

bunaoara între mine si 2, între

mine si 3.

Am si-un defect, un pacat:

iau în serios iarba,

iau în serios leii,

miscarile aproape perfecte ale cerului.

Si-o rana întâmplatoare la mâna

ma face sa vad prin ea,

ca printr-un ochean,

durerile lumii, razboaiele.

.....................................................

Cu greu mi-as putea imagina

un pamânt pustiu, rotindu-se

în jurul soarelui...

(Poate si fiindca exista pe lume

astfel de versuri.)

Îmi place sa râd, desi

râd rar, având mereu câte o

treaba,

ori calatorind cu o pluta, la

nesfârsit,

pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela

de-a sti,

de-a descoperi

harta universului în expansiune,

în timp ce-ti privesti

o fotografie din copilarie!

E un trup al tau vechi,

pe care l-ai ratacit

si nici macar un anunt, dat

cu litere groase,

nu-ti ofera vreo sansa

sa-l mai regasesti.

Îmi desfac papirusul vietii

plin de hieroglife,

si ceea ce pot comunica

acum, aici,dupa o descifrare

anevoioasa,

dar nu lipsita de satisfactii,

e un poem închinat pacii,

ce are, pe scurt, urmatorul

cuprins:

Nu vreau,

când îmi ridic tâmpla din perne,

sa se lungeasca-n urma mea pe paturi

moartea,

si-n fiece cuvânt tâsnind spre mine,

pesti putrezi sa-mi arunce, ca-ntr-

un râu

oprit.

Nici dupa fiecare pas,

în golul dinapoia mea ramas,

nu vreau

sa urce moartea-n sus, asemeni

unei coloane de mercur,

bolti de infern proptind deasupra-mi...

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,

de-ar bate-n tineretia mea s-ar

sparge.

E o fertilitate nemaipomenita

în pamânt si-n pietre si în schelarii,

magnetic, timpul, clipita cu clipita,

gândurile mi le-nalta

ca pe niste trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenita

în pamânt si-n pietre si în schelarii.

Umbra de mi-as tine-o doar o clipa

pironita,

s-ar si umple de ferigi, de balarii!

Doar chipul tau prelung (...),

lasa-l asa cum este, razimat

între doua batai ale inimii mele,

ca între Tigru

si Eufrat.

(Nichita Stanescu)