Ce fac atunci cand golul din mine e atat de gol incat ramane doar liniste...nu ma pot gandi la nimic..nu mai simt nici durere, nici speranta, nici regret, nici iubire, nici ura. Ma simt pe mine...ca si cand m-am nascut din nou si trebuie sa invat sa respir, sa traiesc, sa ma definesc.

E ciudat cum o asemenea turnura in viata te poat determina sa cresti sufleteste...nu credeam ca pot fi bucuroasa pentru ca am trait asa ceva...insa numai asa pot intelege ce m-a determinat sa actionez cum am facut-o atatia ani, de ce nu am fost niciodata multumita de ceea ce am facut si de ceea ce am obtinut.

Mereu am incercat sa impresionez pe ceilalti si sa i fac sa se simta bine cu mine, uitand principalul motiv pentru care exist pe pamant...sa ma simt eu bine si sa ma bucur de aceasta aventura care inseamna viata.

E nevoie oare de un seism atat de puternic pentru a invata sa nu te mai uiti pe geam sau sa cauti oglinzi favorabile ci sa iti faci curaj sa te uiti la tine cu ochii largi deschisi